DOCUMENT | Administrația Castelului Peleș a primit factura la gaze pe luna decembrie. Cât costă să încălzești peste 160 de camere

DOCUMENT | Administrația Castelului Peleș a primit factura la gaze pe luna decembrie. Cât costă să încălzești peste 160 de camere
Catelul Peleș din Sinaia (FOTO: Facebook/Raluca Turcan)
Publicat: 15/01/2022, 15:17
Actualizat: 15/01/2022, 15:25

Administrația Muzeului Național Peleș din Sinaia a primit factura la gaze pe luna decembrie, dar șocul nu a fost atât de mare pe cât era de așteptat. Factura de acum este de 86.463 de lei pentru gazele consumate în luna decembrie, cu o majorare de tarif de aproape 80% față de prețul perceput până acum de furnizor, dar aceasta nu este cea mai mare valoare.

Suma actuală a fost înregistrată în condițiile în care consumul a fost mai mic decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, luna decembrie nefiind una cu temperaturi extreme, scrie Jurnalul.ro.

FOTO - jurnalul.ro
FOTO – jurnalul.ro

Și totuși factura din decembrie nu a fost cea mai mare factură la gaze plătită de Muzeul Național Peleș. Cea mai mare sumă a venit în iarna lui 2013, în valoare de 110.000 de lei.

Într-o iarnă mai blândă, cum a fost cea din 2019, când temperaturile nu au coborât la minus 24 de grade Celsius, facturile au fost de 48.000 de lei la gaze și 18.000 de lei la curent electric.

Însă, conducerea Muzeului se așteaptă ca factura pe luna ianuarie să fie adevărata lovitură asupra bugetului, având în vedere că abia acum vine gerul.

Este posibil ca veniturile încasate din vizitarea Muzeului în luna decembrie să acopere la limită plata ultimei facturi la încălzire, în condițiile în care numărul vizitatorilor s-a redus drastic din cauza pandemiei, iar muzeele și bibliotecile nu au fost incluse în legea privind compensarea facturilor în contextul actual al crizei energetice.

Centrala castelului funcționează acum aproximativ 16 ore pe zi pentru a menține temperatura constantă în cele 162 de încăperi care adăpostesc valoroase obiecte de artă, mai scrie sursa citată.

Taxa de vizitare la Peleş este 80 de lei pentru un tur complet, parter plus etaj, pensionarii plătesc jumătate din preț, iar elevii și studenții, 25%. Pentru expoziția de bază, tariful este 40 de lei pentru un adult.

Castelul Peleș este proprietatea Casei Regale a României, dar utilitățile sunt plătite de Muzeul Național Peleș, care achită și o chirie lunară de 20.000 de euro familiei regale.

Conform Memorandumului de înţelegere semnat între reprezentanţii Casei Regale a României şi cei ai Ministerului Culturii la 1 martie 2007, imobilele Peleş şi Pelişor au fost retrocedate Familiei Regale române, iar patrimoniul mobil face parte din patrimoniul naţional şi nu au făcut obiectul retrocedării.

Familia Regală a închiriat statului cele două imobile care funcţionează ca muzee, administrate de Ministerul Culturii.

Castelul Peleș a beneficiat de curent electric și încălzire încă de la inaugurarea sa, în 1883.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?